Povestea pasiunii


Nu este vorba despre pasiunea înflăcărată a dragostei, ci despre fiinţa talentului ascuns, pasiunea mea. Din raţiune iau naştere dorinţe, plăceri şi nu toate sunt interzise. Sunt fan brânză, susţin şi semnez! Al meu prunc, Delaco, mi-a scormonit în suflet şi a reînviat pasiunea mea. Sunt un om care prăfuit pe-a drumului cărări, caută o scăpare în adâncul aştrilor tutelari. Mă cufund în reverie şi mă gândesc la tot ceea ce iubesc, tot ceea ce îmi place. Şi jur fidelitate unei bucăţi de brânză printre ale mele pasiuni. Sunt doar o mască a perfecţiunii, a artei, însă ea nu este. Prin aroma sa simt gustul pasiunii mele de a scrie, de a desena, de a-mi împleti imaginaţia şi a oferi splendoare pe buzele celor ce nu cunosc.
Arta scrisului pentru mine este indispensabilă de folosit fără cea a desenului. Irisul floral al ochilor îşi împleteşte braţele ce şiragurile de cuvinte, ce mă scot din obişnuinţă, din tiparul omului de rând. La brânză sunt mare fan. Gustul, mirosul şi culoarea îmi dezvoltă simţurile mai mult decât orice. Şi cred că este evident că ador brânza, în special caşcavalul. Captivă în braţele tentaţiei, nu fac faţă prezenţei sale. De asemenea, aceaşi senzaţie o am când, precum un copil mic, mă repezesc către condei, către globurile de culoare şi dau frâu liber imaginaţiei. Şi dacă tot sunt fan brânză, mi-am luat şi buletin, aşa că nimeni nu mă poate contrazice.
În timp ce bogăţia de cuvinte se scurge uşor prin simţuri, ştiu că Rebby mă pândeşte să-mi fure brânza. Şi dacă l-aş lăsa să facă asta, sufletul meu cu se s-ar mai unge? În splendoarea zilei şi a nopţilor adun inspiraţia neîncetat şi o aşez la loc sigur. Este ciudat cum o pasiune născută de când eram un copil, acum capătă culoare prin ceva atât de obişnuit.
Îmi place să inventez lucruri noi sau să le transform pe cele vechi, ador să-mi ţin timpul ocupat, centralizandu-mi atenţia pe ceva interesant şi fascinant. Uneori prefer să îmbrac cuvintele în haine groase, grele, fiind greu de înţeles pentru cei ce le cultivă, alteori le aranjez în rochii de seară, din mătăsuri şi catifea, pentru a le înfrumuseţa ecoul. Desenelor prefer să le ofer un machiaj abstract, alteori normal. Asta este fantastic şi la brânză. O poţi folosi în diferite moduri, poţi face din ea diferite modele, o poţi savura după propriile dorinţe.

Şi promit devotament la Marele Delaco, căci îmi înfrumuseţează viaţa şi papilele gustative, îmi gâdilă imaginaţia şi îmi susţine pasiunea. Acestea sunt pasiunile mele. Eu prefer să dansez cu literele, să mă joc cu imaginaţia şi cu culorile. Ţie ce pasiune îţi inspiră brânza?
Articol scris pentru SuperBlog 2013.

Comentarii

Postări populare